Fundația Comunitară București

Fundația Comunitară București

Grădina Cișmigiu - VREM restaurare, NU mutilare!

Status: Financed

Vrem refacerea proiectului de “Restaurare peisagistică a parcului istoric Grădina Cișmigiu”, ai cărui indicativi tehnico-economici au fost aprobați în ședința ordinară a CGMB din 31 iulie 2019!

 

[ Show more ]

5,888 RON

Raised:

1

Supporters:

55

Donations:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Primăria Capitalei a anunțat un proiect pentru restaurarea peisagistică a Grădinii Cișmigiu, întins pe 3 ani și care prevede intervenții majore la nivel de vegetație, alei, amenajări peisagistice, ansambluri monumentale și la rețelele de utilități. Aceste lucrări nu respectă caracterul istoric, valoarea peisagistică și ecologică a parcului.

Proiectul a fost aprobat sărind etapele normale pentru o lucrare de acest calibru, fără a avea ca bază de start un PUZ actualizat (documentație de urbanism care reglementează tipurile de intervenții permise într-o zonă clar delimitată a orașului), fără consultare publică, fără concurs internațional de soluții cu juriu și fără a respecta legislația în vigoare pentru parcuri.

❗️ Avem nevoie de ajutorul vostru financiar ca să:
- informăm cât mai multă lume în legatură cu problemele pe care le aduce acest proiect, promovând petiția în mediul online și printând flyere (1000 lei);
- angajăm un avocat pentru a evalua proiectul din punct de vedere legal și a cerceta dacă îl putem ataca în instanță (7500 lei).

........................................................................................................................................................................................................................

Ce este în neregulă cu acest proiect? 

1. Lipsa de transparență din partea PMB și ALPAB – deși Grădina Cișmigiu este unul dintre locurile reprezentative pentru București, proiectul nu poate fi consultat de cetățeni. 
2. Lipsa unei dezbateri publice înainte de elaborarea temei de proiectare – PMB și ALPAB nu au invitat la dialog reprezentanți ai societății civile și specialiști în domeniu care să expună opiniile comunităților pe care le reprezintă și să contribuie cu idei pentru realizarea proiectului. 
3. Schimbarea imaginii cu care Cișmigiul s-a identificat în ultimii 100 de ani – lucrările de reabilitare aprobate vor modifica definitiv, până la mutilare, detalii-simbol ale Grădinii Cișmigiu: pietruirea sau pavarea unor spații verzi identitare (Parterul Central, peluza cu flori dinspre blv. Regina Elisabeta, Rotonda Scriitorilor), reconfigurarea accesului în parc din zona Izvorului lui Eminescu. 
4. Reducerea spațiilor verzi din parc, tăierea platanilor monumentali din zona Foișorului sau a altor arbori sănătoși/monumentali din parc vor afecta puternic echilibrul ecosistemului actual. 
5. Eliminarea unor funcțiuni introduse de-a lungul vremii și de care depinde comunitatea care folosește zilnic parcul: două locuri de joacă vor fidesființate și al treilea relocat, locul de sport pentru persoanele vârstnice va fi eliminat, iar țarcul de căței va fi înlăturat definitiv. 
6. Dublarea unor investiții făcute de curând (sistemul de iluminat a fost refăcut în 2018) sau realizarea altor investiții inutile (stâlpi wi-fi, înlocuirea mobilierului actual). 
7. Construirea de noi spații comerciale ce va duce la amplificarea imaginii de târg în loc să mențină liniștea necesară într-un monument istoric, spațiu verde și de relaxare. În prezent, în Grădina Cișmigiu există 12 spații comerciale istorice și construcții temporare, iar prin proiectul aprobat de PMB se va ajunge la un total de 21 de spații comerciale.